Soluționarea litigiilor

DISPOZIŢII GENERALE

1.1. Prezentul Regulament este elaborat în bază şi în corespundere cu Legea Nr. 1 din 16.03.2018 cu privire la organizațiile de creditare nebancară, Legea nr. 190/1994 cu privire la petiționare și cu Legea nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor Legea Nr. 202 din 12.07.2013 privind contractele de credit pentru consumatori, Hotărîrea CNPF nr. 41/4 din 17.09.2018 cu privire la aprobarea unor Regulamente și alte acte normative.

1.2. Regulamentul privind examiniarea și soluționarea pretențiilor clienților Organizației de creditare nebancară GREEN CREDIT Societate cu Răspundere Limitată, în continuare O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L., conține prevederi ce identifică factorii de decizie din cadrul companiei responsabili de relațile cu clienții, modul și termenele de examinare a petițiilor și de informare a petiționarului despre decizia aprobată.

1.3. O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. în procesul desfășurării activității de creditare nebancară, va respecta prevederile Legea nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor.

1.4. Regulamentul privind examiniarea și soluționarea pretențiilor clienților este elaborat în scopul:
a) asigurării transparenței în activitatea de creditare nebancară;
b) respectarea drepturilor clienților;
d) protejării cllienților O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. în calitatea lor de consumatori;
e) combaterea denaturării substanţiale a comportamentului economic al consumatorilor;
f) ridicarea nivelului de diligenţă profesională; 

MODUL ȘI TERMENELE DE EXAMINARE A PETIȚIILOR DE CĂTRE O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L.

1.1. Solicitările de acordare a creditelor se examinează de către O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. la sediul companiei de către specialiști de creditare.

1.2. O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. oferă consultații multitudinale cu privire la gama serviciilor acordate, condițiile, termenele de prestare și alte condiții în limba de stat și la necesitate, în limba rusă.

1.3. În dependență de suma și condițiile creditului, cererea/dosarul de acordare a creditului poate fi examinat de la 3 la 30 zile calendaristice.

1.4. La primirea cererii de credit şi a celorlalte documente necesare pentru acordarea creditului, creditorul informează consumatorul despre faptul că i s-a predat setul de acte necesare pentru acordarea creditului.

1.5. În procesul examinării cererii, O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. are dreptul, în caz de necesitate, să solicite documente suplimentare ce ţin de acordarea creditului.

1.6. În termen de maximum 30 de zile calendaristice de la depunerea dosarului de credit, O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. informează consumatorul cu privire la acordarea sau neacordarea creditului.

1.7. Termenul de 30 de zile poate fi extins în cazul în care consumatorul nu a transmis creditorului toate documentele solicitate suplimentar de către creditor.


1.8. La momentul semnării contractului, toate părţile contractante primesc cîte un exemplar original al contractului de credit, cu excepţia cazului în care contractul este încheiat la distanţă.

1.9. Creditorii au obligaţia de a primi şi a înregistra reclamaţiile de la consumatori şi de a lua toate măsurile necesare pentru a răspunde reclamaţiilor depuse de consumatori în termenul şi condiţiile prevăzute de lege.

1.10. La încetarea contractului de credit, creditorul oferă consumatorului gratuit, la cererea expresă a acestuia, un document care atestă faptul că au fost stinse toate obligaţiile părţilor decurgînd din contractul respectiv. Orice notificare pe care creditorul o face consumatorului trebuie să fie semnată, datată şi înregistrată.

1.11. În cazul în care respingerea cererii de creditare se bazează pe consultarea unei baze de date, O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. informează consumatorul timp de 7 zile calendaristice, în mod gratuit, în scris sau, la solicitarea expresă a acestuia, în forma aleasă de consumator şi agreată de creditor (poşta electronică, fax, telex), în legătură cu rezultatul acestei consultări şi cu caracteristicile bazei de date consultate.

1.12. Petiţiile se examinează de către O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. în termen de 30 de zile lucrătoare, iar cele care nu necesită o studiere şi examinare suplimentară - fără întîrziere sau în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării.

1.13. Termenul de examinare a petiţiei poate fi prelungit cu cel mult 30 de zile lucrătoare de către conducătorul O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L., fapt despre care este informat petiţionarul, dacă:
a) sînt necesare consultări suplimentare pentru întocmirea răspunsului la petiţie;
b) petiţia se referă la un volum complex de informaţii sau dacă se impune studierea unor
materiale suplimentare ce urmează a fi selectate şi folosite pentru întocmirea răspunsului.

1.14. Petiţiile/cererile prin care se solicită o informaţie oficială se examinează în
termenele stabilite în legislaţia privind accesul la informaţie.

1.14. Cererile, care necesită prezentarea unui răspuns oficial, vor fi semnate de executor, indicîndu-se numele, prenumele și contrasemnate de conducătorul O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L.

1.15. O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. poate oferi răspunsuri la petiții în formă electronică, în condițiile indicate la punctul 1.14.;

1.16. O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. în cadrul examinării petiţiei nu va admite divulgarea informaţiilor privind viaţa personală a petiţionarului contra voinţei lui sau a altor informaţii, dacă acestea lezează drepturile şi interesele lui legitime, precum şi alte informaţii ce constituie secret comercialși/sau de stat.

1.17. Nu se admite elucidarea unor informaţii privind personalitatea petiţionarului, dacă
acestea nu se referă la conţinutul petiţiei.

1.18. Rezultatul examinării cererilor de creditare, care nu necesită un studiu suplimentar va fi comunicat fără întîrziere solicitantului oral, iar la cererea acestuia în formă scrisă și/sau electronică.

1.19. Răspunsurile solicitanților va fi bazat pe materialele examinării şi cu trimiteri la legislaţie.

1.20. Toată corespondența între O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. și clienții săi vor fi păstrate în dosarul de clientului respectiv.

1.21. Cererile de creditare/Petiţiile adresate a doua oară, care nu conţin argumente ori informaţii noi, nu se reexaminează, fapt despre care este informat oral, în scris sau în formă electronică petiţionarul.

1.22. Lucrările de secretariat privind examinarea cererilor/petiţiilor se efectuează în modul stabilit de de legislația în vigoare și prezentul Regulament.

1.23. O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. va forma și duce un Registru al cererilor de creditare și un Registru al petițiilor, care nu vizează activitatea de creditare la propriu.

1.24. Responsabilitatea pentru examinarea cererilor/petițiilor și ducerea lucrărilor de secretariat se pune în sarcina administratorului O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. Administratorul O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. poate investi prin ordin intern o altă persoană cu responsabilitatea sus-inicată.

1.25. Încălcarea ordinii stabilite de organizare a lucrului cu petiţiile, precum şi a evidenţei sau păstrării lor de către persoanele special desemnate pentru aceasta, atrage după sine răspunderea disciplinară. În lipsa persoanelor desemnate, răspunderea disciplinară o poartă conducătorul O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L.

1.26. Disensiunile apărute pe fundalul examinării cererilor și petițiilor persoanelor fizice și juridice către O.C.N. GREEN CREDIT S.R.L. vor fi soluționate prioritar pe cale amiabilă.

1.27. Litigiile aprivind contractele de credit vor putea fi soluţionate prin aplicarea procedurii de mediere și/sau juducuară.  

NEXT Moldova